Isus știa că Iuda îl vinde, dar nu a protestat. Afacerea era în avantajul Lui: miliarde de credincioși, pe treizeci de arginți.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre religie
- citate de Valeriu Butulescu despre religie
- aforisme despre proteste
- aforisme despre creștinism
- citate de Valeriu Butulescu despre creștinism
- aforisme despre afaceri
- aforisme despre Iuda
- aforisme despre Iisus Hristos
1 Laura Soare [din public] a spus pe 11 august 2008: |
| Este foarte frumos si foarte bine sa avem simtul umorului, dar acest subiect este atat de important si de serios incat trebuie tratat cu maxima seriozitate si responsabilitate. Nu putem glumi pe seama faptului ca Domnul Iisus S-a sacrificat pentru noi si a fost tradat chiar de unul dintre cei care Ii ascultasera invataturile timp de aproximativ trei ani. Hristos nu a castigat adepti numai pentru ca a murit pe cruce, dar a vrut sa sufere pentru noi. Am fost din categoria celor care glumeau pe orice tema, desi credeam in Dumnezeu. Acum am realizat ca se poate glumi doar pe anumite teme, iar pe Dumnezeu putem sa-L slavim si sa-L marturisim. |
2 sorin [din public] a spus pe 11 august 2008: |
| Doamna, va rog sa nu va suparati ca va contrazic, dar nu Hristos a cistigat adepti, ci biserica care ii predica invataturile Nu vreau sa discut despre singele"necredinciosilor sau pacatosilor"curs pentru a cistiga acesti credinciosi |
3 Domnica [din public] a spus pe 11 august 2008: |
| Aforismul de mai sus nu e o blasfemie. Câteodată autorul îmi lasă impresia, mie cel puțin, că practică cu cititorul un soi de psihologie inversă. Răstoarnă sensul, tocmai pentru a sfărâma un tipar de gândire și de percepere a lucrurilor, fără să denatureze însă sensul inițial. E un "giumbușluc" literar, făcut însă cu toată măiestria, seriozitatea și profunzimea unui nebun din piesele lui Shakespeare. |
4 Andrei [din public] a spus pe 11 august 2008: |
| Poate că nu e bine să glumim cu cele sfinte. Mergem la biserică și peste tot vedem numai sfinți încruntați, fețe posomorâte, de o gravitate mortală. Eu cred că Isus a fost și este un prieten al omului, pe care trebuie să-l iubim sincer, fără să ne autoflagelăm, mergând în genunchi în fața Lui. De aceea cred că un credincios adevărat trebuie să privesacă spre cer cu zâmbetul înflorit pe față. În paranteză fie spus, fără sacrificiul lui Isus, creștinismul n-ar fi reușit să se impună ca religie. Crucea a dat măsură acestei credințe, în care dragostea față de ceilalți este mai mare decât eul tău personal. Dacă Isus și-ar fi retractat filozofia, așa cum a făcut Galilei pentru a evita rugul, creștinismul nici nu se năștea. De aceea trebuie înțeles ce rol important au jucat, totuși, Iuda, Pilat, Ana, Caiafa etc. Din toate Evangheliile rezultă că Isus știa de vânzarea lui Iuda. Dar nu a protestat. Știa că cei treizeci de arginți ai lui Iuda îi atrag moartea pământeană, dar și nemurirea doctrinei sale, îmbrățișată ulterior de miliarde de credincioși. Cred că asta a vrut să spună autorul. Dar el o face în puține cuvinte și într-o manieră ludică, veselă, omenească. Citatul nu poate fi socotit o erezie. |
5 Laura Soare [din public] a spus pe 12 august 2008: |
| Domnule Sorin, este adevarat ca au existat cazuri in istorie cand unii pretinsi crestini au facut crime in numele credintei, dar cred ca trebuie sa facem diferenta intre invatatura crestina autentica si actiunile celor care au profitat de nestiinta contemporanilor lor pentru interesele proprii. Asa cum stim, Domnul Hristos a predicat iertarea si iubirea. El vrea de la adevaratii crestini sa-i iubeasca si pe dusmanii lor. Ceea ce a facut inchizitia, de exemplu, este contrar credintei crestine. Cei care vor sa fie crestini autentici nu iau aceasta hotarare pentru ca asa vor preotii, ci pentru ca asa i-a invatat Hristos si pentru ca au constiinta ca El stie tot ce gandesc si ce fac ei. Cred ca este foarte adevarata zicala populara: sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa. In istoria Bisericii au existat preoti si ierarhi cu adevarat responsabili si cu dragoste de Dumnezeu. Oricine a citit viata si cateva dintre scrierile Sfintilor Grigorie teologul, Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom si ale altor parinti ai Bisericii, cu siguranta, a ramas profund impresionat de modul in care acesti ierarhi ai bisericii primare au inteles sa puna in practica ceea ce ii invatau pe crestini Cred ca ar fi bine sa ii admiram pe clericii care isi fac datoria, iar pe ceilalti sa nu ii identificam cu religia crestina. Sfantul Ioan Hrisostom a spus despre clericii despre care ati vorbit in comentariul dumneavoastra asupritori ai Bisericii, desi el insus a fost patriarhul Constantinopolului. Chiar daca toti preotii ar deveni fatarnici si necredinciosi si s-ar folosi doar de morala crestina, crestinii adevarati ar ramane neclintiti pentru ca, repet, aceasta o cere Iisus Hristos de la ei. Afirmatia din citatul pe care il comentam este ironica, dar daca ar fi spusa in serios, nu ar fi demna de incredere, pentru ca Hristos ar fi putut sa ne mantuiasca si sa ne arate biruinta Sa asupra mortii si fara ajutorul unora ca Iuda, si Pilat. Asa cum a inviat fara ajutorul oamenilor, ar fi putut sa Isi dea viata pentru noi si fara sa fie condamnat la moarte, dar aceasta a fost hotararea lui Dumnezeu. |
6 Marin [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Isus a fost înainte de toate un filosof, întemeietorul unei credințe. Știa că propriul Său Sacrificiu e singura temelie de granit pentru noua Sa Biserică. Probabil a avut în minte un minim calcul politic, întărit de voința Sa dumnezeiască. Defensiva Sa în fața lui Pilat e mai degrabă resemnare în fața morții Poate a avut mare încredere într-o posibilă salvare din partea Tatălui, personaj față de care credința Sa nu are margini. Aserțiunea ar putea fi întărită de un alt aforism al autorului: "Pe cruce, copleșit de durere, Isus Omul, formulează subtila întrebare: Tată, de ce m-ai părăsit? Nu cere ajutor, dar cred că e singurul pasaj în care Fiul chestionează voința Tatălui." |
7 Tyranus [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Eu am o mare dilema...daca Iisus este nemuritor(fiind Dumnezeu Adevarat nu?) cum isi da el viata pt noi?sacrificiul acesta nu are sens...Pt divinitate, existenta umana este insignifianta.Clericii spun ca Iisus are 2 naturi..omeneasca si divina...dar cum si in ce fel se manifesta...nu stim.Sa presupunem ca ar avea 2 naturi...de ce ar fi un mare sacrificiu sa renunte la viata sa umana?poate imi explicati...nu prea ma pricep la teologie. |
8 Laura Soare [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Voi incerca sa va explic: Este adevarat ca Iisus este Dumnezeu adevarat, dar din dorinta de a Isi putea da viata pentru noi(pentru ca fiind nemuritor nu putea face aceasta), a vrut sa devina muritor, ca si noi. Ati intrebat de ce reprezenta un sacrificiu atat de mare pentru El sa renunte la natura Sa umana. Foarte simplu. Pentru ca, fiind intrupat, a devenit si Om adevarat. Astfel, Cand era pe cruce, a simtit aceeas suferinta fizica pe care ar fi simtit-o oricare alt om. Daca Iisus Hristos ar fi ramas numai Dumnezeu, nu ar fi avut cum sa sufere, aveti dreptate, dar nu uitati ca Dumnezeu este si atotputernic. El a fost, din vesnicie numai Dumnezeu si, din iubire pentru noi, a hotarat sa devina om si sa se nasca dintr-o femeie(Sfanta Fecioara Maria). avand si fire umana, nu a renuntat la firea divina, dar a putut suferi la fel ca si noi, pentru ca, de buna voie, a ales sa coboare la nivelul nostru si sa se sacrifice pentru noi. De aceea a suferit. Nu uitati ca Iisus nu a renuntat la firea sa umana. El a inviat si fizic, nu doar spiritual. Nu ar fi avut cum sa invieze doar spiritual, pentru ca, oricum, spiritual este vesnic, fiind Dumnezeu si pentru ca si sufletul uman este vesnic. Din Biblie, se deduce clar ca Domnul Iisus Hristos a inviat cu trupul(de exemplu in episodul in care apostolul Toma a pipait semnele cuiele din mainile lui Hristos relatat in finalul Evangheliei dupa Ioan). Sper ca v-am explicat corect. Asadar: Iisus a suferit pe cruce pentru ca avea trup omenesc, S-a putut da viata pentru noi fiindca este Dumnezeu adevarat si Om adevarat(El a vrut sa fie si Om) si nu a renuntat la natura Sa umana caci a inviata fizic din morti si a ramas pentru vesnicie Dumnezeu-Omul. Va rog sa-mi scuzati eventualele greseli de exprimare. |
9 Bulă [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Acuma veți spune că m-am găsut și eu, Bulă, mare teolog. Dar Marin are dreptate. Crucea și coroana de spini l-au ridicat, spiritual, pe Isus Cristos, sacrificiul i-a dat măsură de Mântuitor. Iuda a jucat un rol crucial în lansarea acestei mari religii, care este creștinismul. Autorul, cu ironia lui obișnuită, e puțin malefic (aluzia la afacere între iudei), poate chiar puțin ateu, dar menține problema pe un palier decent. Nu vă grăbiți să-l afurisiți, e un om care, totuși, crede, dar cercetează. |
10 Laura Soare [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Domnule Bula. Mantuirea omenirii nu a depins de Iuda, ci numai de vointa Mantuitorului. Daca Iuda nu L-ar fi vandut, Domnul Iisus Hristos ar fi ales, cu siguranta, o alta cale de a muri pentru noi. Va dau un singura argument: Uneori, ucenicii lui Iisus incercau sa-l convinga sa nu mearga in Iudea, pentru ca adversarii Sai aveau autoritate doar in aceasta provincie a Palestinei. In Biblie, gasim mai multe citate care demonstreaza acest lucru. Va dau un astfel de citat: Invatatorule, iudeii vor sa Te omoare cu pietre si Tu Te duci in mijlocul lor?(Sfanta Evanghelie dupa Ioan) Deci, domnule Bula, Iisus a hotarat sa ne mantuiasca si nu a depins de Iuda. Daca Domnul Hristos nu ar fi fost Dumnezeu, ma indoiesc grozava de mult ca S-ar fi gandit cam asa: ar fi interesant sa-mi dau viata si in chinuri cumplite ca sa para minciunile mele mai plauzibile... Va dati seama ca niciun om inteligent care avea o capacitate deosebita de analiza filozofica nu ar fi putut sa moara si, mai ales, sa sufere atat de mult pentru o minciuna. El este Dumnezeu Cel atotputernic si nu numai un om deosebit. Iuda nu a avut un rol capital, pentru ca Iisus ar fi putut sa ne mantuiasca oricum. |
11 Bulă [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Mulțumesc, doamna Laura. Explicațiile Dv sunt deosebit de convingătoare. Vreau să vă asigur că eu sunt un om foarte credincios, dar locuiesc chiar vizavi de biserică și, recunosc, uneori fac alergie la dangătul clopotelor. Credeți că pentru acest aforism, autorul va avea probleme la Judecata de Apoi? |
12 Laura Soare [din public] a spus pe 18 august 2008: |
| Domnule Bula. Ma bucur mult pentru dumneavoastra ca sunteti credincios. Cred ca sunteti si foarte simpatic, din moment ce v-ati ales numeleacesta.Nu am de unde sa stiu eu, domnule Bula, ce se va intampla cu autorul la judecata de apoi... cred ca va dezamagesc, dar numai Dumnezeu stie asa ceva. Va multumesc pentru mesajul pe care mi l-ati scris. |
13 vanghelis007 [din public] a spus pe 15 august 2009: |
| Ar trebui sa fiti atenti la simboluri.Ele au o anumita valoare de semnificatie, pe care atat autorul citatului cat si ceilalti cititori,-crestini sau nu-nu o iau in seama.Din acest motiv, ceea ce spune autorul, nu corespunde cu realitatea istorica a intamplarii, atat unul cat si ceilalti facand o citire profana, iar discutiile sunt lipsite de orice valoare teologica. Faptul ca domnul Bula locuieste in vecinatatea unei biserici, nu face din el un bun crestin, nici daca aude clopotele sau daca asculta preotul vorbind la altar.El este putin ipocrit cand face afirmatia cu credinta in fata unei Doamne.Credinta este o relatie intima dintre om si Dumnezeu. Ea nu are nevoie de clopote, de ziduri, de aprobari, de faptul ca ne pune bine pe langa femei.Exista sau nu.Iar dincolo de aceste optiuni, sunt pacatele noastre. |
14 Cody [utilizator înregistrat] a spus pe 15 august 2009: |
| "[...] dar locuiesc chiar vizavi de biserică și, recunosc, uneori fac alergie la dangătul clopotelor." "[...]Credinta este o relatie intima dintre om si Dumnezeu. Ea nu are nevoie de clopote, de ziduri ... " "Daca aceste cuvinte: "Dumnezeu e in inima mea", ar fi fost rostite de Sfantul Serafim din Sarov, ele ar fi avut o anumita greutate, intrucat ar fi fost expresia sincera a urmarilor nevointei lui. Atunci cand un pustnic spune ca a deprins rugaciunea launtrica necurmata si de aceea distanta pana la biserica la care merge foarte rar nu i se mai pare a fi mare - cuvintele rostite de el au, de asemenea, o justificare deplina. Atunci insa cand auzim aceleasi cuvinte de la un oarecare, avem tot dreptul sa intrebam: in urma caror fapte duhovnicesti anume ati obtinut un astfel de succes? Dumnezeu este in sufletul vostru? Explicati-ne si noua ce cale a urmat rugaciunea voastra? Cat de des spuneti Rugaciunea Domneasca? Aud? Nu tineti bine minte Tatal nostru?... Nu-i nimic, atunci cel putin sa ne destainuiti cum anume traiti prezenta lui Dumnezeu in sufletul vostru? Ce roade ale darurilor Duhului simtiti in voi? Va ajutam cu o sugestie: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta. Blandetea, infranarea (Gal. 5, 22-23). Traiti asemenea simtaminte? Nu, nu este vorba de trasaturi de caracter, ci de daruri. Darul reprezinta ceea ce nu am avut inainte, ci apare o data cu renasterea duhovniceasca si intra in viata noastra, innoind-o! Nu v-aduceti aminte sa fi avut parte de o asemenea innoire? Sunteti in stare sa distingeti in experienta voastra sufleteasca "prezenta lui Dumnezeu" de manifestarile sentimentelor umane obisnuite: simtul frumosului si al armoniei, simtul moral, bunavointa? Nu sunteti? Asta inseamna ca nu ati observat acel moment in care Dumnezeu, Creatorul Universului, a intrat in viata voastra si in sufletul vostru? E cu putinta oare sa nu observi asa ceva? Sau poate El nici nu a intrat? Nu cumva ati confundat credinta in Dumnezeu cu prezenta lui Dumnezeu? Stati putin - sunteti siguri ca aveti credinta? Credinta nu rezida intr-o simpla acceptare pasiva: "Bine, bine, sunt de acord, ceva de genul asta exista"... Credinta inseamna a nazui ca ceea ce a indragit sufletul sa se arate ca realitate. Credinta nu cedeaza in mod pasiv presiunii autoritatilor si argumentelor, ea este un imbold puternic: "Eu vreau, am nevoie sa fie asa!" [...] Nu se poate iubi fara manifestari concrete de iubire, fara gesturi adresate omului iubit. Asemanator, nu se poate crede fara manifestari exterioare ale credintei. Un trandafir care se ofera in dar femeii iubite, nu-i este, luat ca atare, de trebuinta. Aceasta floare ii este draga nu prin propria frumusete, ci prin faptul ca exprima masura iubirii celui care o daruieste. Florile cumparate si florile daruite invioreaza camera in mod diferit. Atunci cand un barbat afirma ca iubeste pe cineva si, totodata, nu face nimic in numele iubirii sale - nu cauta intalnirile, nu face cadouri, nu acorda timp ca sa comunice cu iubita, nu se sacrifica in nici un fel - asta inseamna ca pur si simplu se lauda in fata prietenilor deja indragostiti: chipurile, nu sunt mai prejos, am si eu o iubita! Asadar, voi, care afirmati ca Dumnezeu este in sufletul vostru, ce ati facut pentru a curati sufletul vostru in asteptarea atat de miraculoasei Vizite? In ce fel si sub ce nume L-ati chemat? Cum il pastrati in Sinele vostru? Ce schimbari s-au produs in voi in urma acestei intalniri? L-ati indragit pe Cel cu Care v-ati intalnit? Si ce faceti in numele acestei iubiri? Daca aceste intrebari v-au deconcertat, atunci nu va socotiti macar mai presus de cei care fac ceva cat de cat pentru a fi cu Dumnezeu! Voi, care stati vesnic nemiscati, nu dispretuiti pe cei care merg, chiar daca se poticnesc uneori! Asemenea intrebari se pot pune celui care isi justifica intreaga lene prin pretinsa lui "spiritualitate". Dar si noi trebuie sa fim constienti de motivul pentru care mergem la biserica. Ce sa facem acolo pentru Dumnezeu? Dar "El" nu cere nimic pentru Sine - .EI nu are nevoie de nimic" (Cuvantul lui Meliton Filosoful catre Cezarul Antonin). Si atunci, inseamna ca trebuie sa facem un lucru de care avem chiar noi nevoie? Sa ascultam o predica? Pentru asta este suficient, azi, sa deschidem radioul. Sa ne rugam? Rugaciunea poate fi facuta oriunde si la orice ora. Mai mult, acesta este sfatul Apostolului: Rugati-va neincetat (I Tes. 5, 17). Sa aducem prinoase? In prezent, multi strangatori de danii se intalnesc pe strazi. Sa dam pomelnice? Ele pot fi trimise printr-o cunostinta. Sa punem o lumanare? Ea poate fi aprinsa in fata icoanei din casa. In cazul acesta, de ce totusi mergem la biserica? Unii oameni spun ca pentru a se ruga se duc in padure, la malul unui rau sau al unei mari fiindca acolo, in Templul creat de Dumnezeu, ei simt mai bine maretia Creatorului si mai usor il pot proslavi. "Ce rost are - spun ei - sa intram, parasind Locasul sfant nemarginit, sub bolta joasa a bisericii creata de mana omului?" [...]Pentru ce venim de mai multe ori in biserica si adresam lui Dumnezeu o rugaciune - acest lucru este bine cunoscut... De ce insa Dumnezeu ne cauta pe noi? Vrea El sa ne ia ceva? Sau sa ne dea ceva? La ce indeamna cuvantul Lui: Veniti Ia Mine toti cei osteniti si impovarati (Mt. 11, 28)? Indemnul nu are o continuare de genul: "Si imi dati cutare sau cutare..." Aceasta invitatie se incheie cu o promisiune de alt gen: ea spune ce anume va aduce Dumnezeu celor care ii vor da ascultare: si Eu va voi odihni pe voi... veti gasi odihna sufletelor voastre (Mt. 11,28-29). Prin urmare, Dumnezeu ne cheama la El ca sa ne dea ceva noua. Ce anume? Stiinta: invatati-va de la Mine (Mt. 11, 29) ... Duhul: Luati Duh Sfant! (In. 20, 22). Iubire, pace si bucurie: ramaneti intru iubirea Mea; pacea Mea o dau voua... ca bucuria Mea sa fie in voi (In. 15, 9; 14, 27; 15, 11). Dar Hristos ne da noua si ceva cu totul de neconceput... Ramaneti in Mine si Eu in voi... luati... Acesta este Sangele Meu, care pentru multi se varsa (In. 15, 4; Mc. 14, 22, 24). El ne da Potirul Euharistiei. Asa ceva nu gasim acasa. Va puteti inchipui un om care acasa citeste Evanghelia, ajunge la pagina unde este descrisa jertfa lui Hristos si, umplandu-se de recunostinta, da fuga la bucatarie, scoate din dulapior o sticla de vin, din cosul pentru paine un baton proaspat, toarna vin in pahar si, frangand un coltuc de paine, spune: "Doamne, acesta este trupul Tau!"? Pana si protestantii inteleg ca o asemenea purtare este de neimaginat: este cu neputinta sa iei in mana un pahar de vin ca pe Sangele lui Hristos fara sa ai o binecuvantare si consacrare personala aparte - fiindca impartasania este un dar facut de Hristos noua, nu ni-l putem pregati singuri. Si ca atare merita sa mergem acolo unde Hristos da ceea ce este al Sau, fara sa ceara ceea ce este al nostru. Asadar, mergem la biserica pentru a primi ceva. Biserica nu constituie decat niste ziduri ridicate in jurul Tainei Euharistiei. Taina consta in aceea ca oamenilor li se intinde o mana cu Daruri. De aceea frecventarea bisericii trebuie considerata nu o corvoada, ci un minunat privilegiu. Ni se ofera dreptul de a fi partasi la Cina cea de Taina. Ni se ofera posibilitatea sa devenim "partasi la Fiinta Dumnezeiasca". Ni se ofera posibilitatea sa luam contact cu acea Energie pe Care nu este in stare sa o produca nici o centrala electrica din lume. Cei care sustin ca nu au nevoie de biserica si nici de intermediari nu manifesta, probabil, nici un respect fata de cuvantul Evangheliei. Dar poate ei au simtit adevarul omenesc in cuvintele indragitului de toata lumea Winnie-Pooh? Atunci cand Ratulet l-a rugat sa compuna un cantecel, Winnie-Pooh i-a spus: "Nu este chiar asa de simplu. Doar poezia nu este un lucru pe care-l poti gasi: ea este aceea care te gaseste pe tine. Tot ceea ce se poate face este sa mergi acolo unde poti sa fii gasit". Dumnezeu ne-a cautat pe noi si ne-a gasit. Noi trebuie doar sa mergem si sa ne oprim in acel loc care este cat mai aproape de Dumnezeu, in locul in care El imparte cele mai minunate Daruri. Din moment ce Hristos ne intinde Potirul impartasaniei prin usile imparatesti ale bisericii, ce rost are sa repetam cu ingamfare: "Oricum, eu il am pe Dumnezeu in sufletul meu"? Hristos a spus unde ne asteapta si ce doreste sa ne dea. El, Cel Vesnic, vrea sa ne intalneasca pe noi si sa Se uneasca cu noi in aceasta viata - ca sa nu fim in viata vesnica iremediabil singuri." (Extrase din "De ce trebuie sa merg la biserica daca Il am pe Dumnezeu in suflet?", de Andrei Kuraev) |
15 Krishna [din public] a spus pe 15 august 2009: |
| Cody, Paragrafele din texte religioase nu ne suscită interesul. Dacă vrei să propovăduiești Evanghelia, mergi la biserică sau în comunități de habotnici, dar nu încerca să ne îndoctrinezi și pe noi. Comentariul tău este anost. |
16 Cody [utilizator înregistrat] a spus pe 15 august 2009: |
| Numele de Krishna spune multe despre convingerile tale spirituale. Însă de aici și până la a vorbi în numele tuturor, e un pic cam deplasat. Sau, când te-ai referit la "și pe noi", vorbeai cumva despre cei care practică yoga sau care sunt adepți ai hinduismului?! Iar tonul ostil al comentariului tău este în egală măsură și habotnic. Cine e creștin și are un pic de discernământ, va ști auspra cărui lucru să-și îndrepte cugetările interioare și nu va lua acele paragrafe ca pe un afront personal, ci ca pe o povață în a privi mai profund în interiorul său. |
17 Atena [din public] a spus pe 5 septembrie 2009: |
| Vanghelis, Bulă este un ironic fin, de sorginte socratiană. Prea fin pentru organele tale de percepție. Când își demonstrează credința prin faptul că locuiește aproape de biserică, evident, lansează o ironie. Un lector atent o discerne și o savurează. |
18 ioni [din public] a spus pe 3 iunie 2010: |
| ce va place sa batjocorati lucrurile sfinte! vai de voi sarmanilor |
19 all4_heaven [utilizator înregistrat] a spus pe 10 aprilie 2012: |
| prima data acest aforism mi-a atras atentia, si vroiam sa zic doar ca aici omul acesta a zis un adevar fundamental, pe chiar eu nu l-am mai auzit, sau poate da dar sub o alta forma citind printre randuri, la unele comentari, aproape ca imi venea sa plang, de cata nestiinta si cat de putin cunoastem despre Dumnezeu, mai ca devine si subiect taboo... cuvintele acestea ale lui Sorin, m-au ranit foarte tare si i-l ranesc si pe El, astazi, ba chiar si astazi inca i-L mai pun pe cruce, citez "dar nu Hristos a cistigat adepti, ci biserica care ii predica invataturile Dragul meu Sorin, poate ai sa mai treci pe aici, as vrea doar sa iti spun ca Domnul Iisus a zis " despartiti de mine, nu puteti face nimic..." te intreb acum cine aduce roada, cine castiga adapti!? biserica astazi face multe dar din pacate fara El...nu vorbesc de bisercile care au acceptat inca de la inceput compromusri pagane cum ar fii cultul mortilor care vin din cultele romanilor si acceptat de ortodoxie ca si ceva bun.... e trist, insa dar aici doar Hristos poate sa luminezi, ori cate argumente as aduce eu! |