Nu e de ajuns

Nu e de ajuns să te naşti,
Pentru a spune că exişti
Cum nu e de ajuns să trăieşti,
Pentru a spune că eşti om.

E de ajuns că ai apărut pe pământ,
Sub formă bipedă zis evoluată
Dar,
S-ar putea să fi fost chiar animal,
Sau plantă,
Sau piatră,
Sau absurd,
Sau neant,
Sau,
Orice,
Dar,
Mai puţin un om.

Scrisori amoroase,
Iubiri neîmplinite
Şi robi tremurând pentru coaja de pită,
Maşini monopoluri somptuoase şi scumpe,
Şi blănuri,
Şi voaluri,
Şi intrigi,
Divorţuri,
Milioane aruncate în bucle sătule,
Ruletă riscantă,
Valoare de bursă nebună,
Şi totul se-nvârte,
Se-nvârte,
Se-nvârte!

O mână uscată,
O mână umană,
Cu gheare ascuţite de foame,
Pelagră,
Şi ciumă,
Holeră,
Copil ce se zbate în chinuri de sete,
Femei ce se vând pentru o sumă abjectă,
Bărbat fără gânduri se plimbă pe stradă,
Vitrină se sparge cu zgomot de rangă,
O mie de oameni dispar într-o clipă,
Lipseşte o biată bucată de pâine,
Un nonsens e totul!

Nu e de ajuns să te naşti,
Pentru a spune că trăieşti,
În viaţă fiind tu poate eşti,
Un biet cadavru solitar!

poezie de Mircea Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!