Vechiul ţol

Era un ţol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la uşă, la intrare,
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare,
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare,

Se cobora cu roua pe şindrilă;
Bunica, din hăinuţe vechi şi roase
Ce le-am purtat pe rând crescând mereu,
Prin iţe le-a ţesut un curcubeu,

De care ştie numai Dumnezeu
Pe câţi i-au încălzit în ierni geroase...
Păşesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Şuviţe de culori pale şi vii,

Dureri stau împletite-n bucurii
A' celora ce-am fost cândva copii...
Păşind pe el îl simt pe fiecare;
Am fost plecat demult din casa-aceea

Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coşcovită şi pustie
Doar ţolul e, la uşă, mărturie,
Sub care stă şi azi ascunsă cheia...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!