Roua din ochi
Din roua ce din ochi ți-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Același vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit pașii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respirația să te iubească
Sincer și dezinvolt,
Mă cațăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.