Lodebar

ascunsă în placentă,
văd cum oamenii îmbătrânesc
pentru că se depărtează de mamele lor,
uitând gustul laptelui, iar laptele devine
albastru-deschis, apoi albastru-închis.
închis în sânii femeilor adormite;

mama mea doarme aşa de frumos,
că eu mă ridic să îi dezvelesc ochii şi coapsele,
să îi mângâi surâsul şi drumurile picioarelor;
cândva, ea va trebui să mă nască şi să mă uite.
va deveni şi ea o femeie adormită
cu lapte albastru-închis.

ascunsă
în femeia ce în curând îşi va da seama
că-mi este mamă, încerc să uit că exist,
ca să nu mai simt ascuţit singurătatea vieţii
dinăuntrul ei. deschid ochiul să-mi caut fraţii.
nu sunt; ei vor veni mai târziu; vor veni
astfel ca mama să mă lepede prea
curând de la sân. îi aştept de pe acum în tăcere-
în tăcerea unei fiinţe încă nenăscute pentru
pământul de sub picioarele mamei.

vine o noapte cu sabia scoasă din teacă.
nu mă mai tem: cea care mă poartă
în sine devine chilie cu pereţi proaspăt văruiţi;
şoldurile şi picioarele ei, unelte de luptă. după
biruinţă, ea le transformă în jucării pentru
copiii care-o vor locui cândva
e o noapte cu pereţi albi în care încep să bat
cuie în loc de stele. ca întâia născută, îmi voi
alege drept jucărie tăcerea, pentru ca cei ce
vor veni să mă poată uita în chiar pântecul
mamei
e o noapte în care uitarea şi-a rotit ochii peste
lume şi a transformat-o într-o casă a ei
lodebar o numesc
lo-debar.

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!