Te port ca pe o aripă
Aici, sub coaste, te port,
ca pe o durere suportabilă,
ca pe un gând ascuns
în care intru mereu
cu ochii închiși,
pipăindu-te cu degetele amorțite
si îmi pare că ai fi iarba aceea
în care mi-aș așeza sufletul
la un praznic mult așteptat.
Din când în când
mai simt apăsarea din pașii tai
când treci prin inima mea,
și-atunci îmi spun că eu sunt singura femeie
de pe pământ,
cu zborul înlăuntrul ființei mele,
despicându-mi carnea
aripile ce țâșnesc în afară...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.