Ultima noapte
trist și obosit
am pus veacul pe pat
supărat, a tușit, îmbufnat, a plecat
tăiem frunze la câini, într-o lume de câini
telefonul suna, mâța iar plângea
era vară în nord și ciumă la noi
uneori culegeam flori, printre nori trecători
într-o zi, șovăind
pe poarta de lemn
speranța tăcută a venit în prag
a căzut un zid, s-a schimbat o lume
noi cerșeam pe drum
a dude
dude uscate, stricate
bune a fi consumate
ora 7 a sosit și...
omul negru a venit
normal, aici nu mai vine nimeni
suntem o tristă greșeală de tipar
ploua cu dureri
eu tăceam, pe ciuturi de lemn
și cădeam, offf, ce cădeam
în groapa istoriei, la pagina ruptă
mă rugam și plângeam
ploua convulsiv pe zidurile lumii
era noapte iară peste noi, peste neam
ploua prin spitale cu morți încă vii
zăceau în zăpadă, ultimii copii
eram lutul din urmă, ucis pe pământ
căutând lumina m-am lovit de zid
speranța tăcută în mâini ruginea
și murea cu noi, oameni triști și goi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.