Antiteză la nevoia de alb
Nevoia de alb mă-nfioară,
Oasele albite de timp,
Trăindu-și tăcerea,
Rochia de mireasă acoperind
Un trup pângărit...
Laptele de la sânul mamei
Cu gust de nicotină și de alcool,
Voaluri înălțat în vânturi aspre și reci.
Doar luna îmi pare că se cunună cu valul,
Acoperind noaptea.
Și atunci mă biciuiește de dor,
Nevoia de negru, de noapte.
Cu el acopăr durere și lacrimi,
Ură și întinăciune,
Dispreț și dezastre.
Apoi mă voi naște un altfel de alb...
În crematoriu de negru.
Nu voi mai fii decât cenușa tăcerii,
Iar fumul se va înălța,
Îmbrăcat în straie albe, primeindu-ne ființa.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.