O lume ruginește azi
Singurătate albă din negru infinit,
Să te strivesc în palmă, stingându-te tacit,
Să mă ajung din urmă, pe drum fără cărări
Uitarea îmi alungă ale vieții mări.
Streașină curată din al meu hotar,
Stă împodobită ca falnicul stejar;
E puntea mea de lacrimi, ea a curățat
Viața plină-n patimi ce am îngropat.
Rosturi regăsite prin clipe ferecate
În neputințe duse azi undeva departe,
Înmiresmat-au orele care mi-au vărsat
Cascadele saline ce le-am înstrăinat.
Azi, nu așa departe, o lume ruginește,
Din mine nu e parte când ea nu se sfințește...
Înecată-n vină, această lume-n chin
Nu vrea a-și recunoaște iubirea ca un spin.
Dureri ce o străbat, iar eu mă uit cum moare...
Nu dureri o înving, ci bucurii avare!
Iar eu tot mai privesc cum lumea se scufundă,
În veselii de-o clipă ce veșnicul afundă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.