Odă lui Dumnezeu

Lumină de dumnezeire,
al tău smerit pribeag
m-ai renăscut spre nesfârşire
venindu-mi Tu, în prag.

M-ai adunat din depărtare,
oaia cea pierdută...
fost-am şi eu într-o pierzare,
dar nu necunoscută.

Tu m-ai ştiut din timpuri mari,
aici... eu le-am uitat...
Tu Doamne, Tu, veşnic apari
să nu cad resemnat.

Dragostea Ta mi-a dat iubire
şi-am învăţat-o în timp...
zilnic aştept a Ta venire,
sufletu-mi să irig.

Când Te privesc printre lumini,
de Tine sunt aleasă...
mă simt crăiasă printre crini,
a Ta, veşnic Mireasă.

Tu Dumnezeule Măreţ - taină de mistere,
pe cine cheamă al Tău Fiu
asculţi şi-i dai putere
să urce trepte-n Azuriu.

Acuma vin la Tine,
tot eu, din început...
să mă întroc de unde,
plecat spre neştiut
în zile sumbre şi senine,
ce mi le-ai dat şi m-au avut
doar ca să fiu iarăşi cu Tine...
de la sfârşit... la Început.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Votează! | Copiază!