Lacrimă înflorită
Azi nu mă cauta iubite,
Sunt în tine, primăvară,
Purtând aripi tăinuite,
Am intrat acolo, aseară.
N-ai simțit muguri pe frunte?
Fluturi nu-ți zburau în pântec?
Între noi zideau o punte,
Păsări înălțând un cântec.
Cu sărutu-ți de lumină,
Tu mi-ai pus pe buze cerul,
Foc aprins la rădăcină
Jarul lui, topind tot gerul.
Și înveșmântată-n rimă,
Într-un vers nepământesc,
Lacrima mi-ai înflorit-o
Și-ți șoptește, te iubesc!
poezie de Virginia Pârvu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.