Când am spart capul norocului
eram o absență năstrușnică pornită
să caute zelul cu care mă născuse
frica de criblura stelară întinsă
pe magistrala orbirii.
Sângele curgându-i din clemența nesecurizată
și-a pus ochelari cu lentile de vid.
Am uitat ce dioptrii avea părerea de rău
a praștiei certându-mă
că nu mi-am lovit norocul în buric.
Pentru viitorul meu acela era cepul gânditor
din care i-ar fi curs în cap creierii faimei
că pusesem pe jar bolta cerească
din care norocul cu capul spart
își făcuse pălărie.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.