Culori

Mă îmbrac mereu în
culoarea toamnei
şi, culmea, mă prefac, tot mereu,
că iubesc primăvara.

Nu ştiu de ce simt
că trăiesc un timp
străin şi încerc zadarnic
să-l schimb pe sentimente,
pe frunze moarte
sau pe mîngîieri
uitate...

Culorile mă atrag, viclene,
şi tot ele mi se oferă,
gratuite,
în cuvinte,
în şoapte,
în abecedare ale uitării...

Mă pierd în definiţii
şi în dicţionare,
mă traduc pe ascuns
în fiecare pas pe care-l fac
spre tine
şi te descopăr:
subtil,
tainic,
superior.

Culorile se ascund printre
cuvintele mele
şi mă redau luminii;
aştept înserarea şi anotimpul
nemuririi!

poezie de Adriana Butnariu
Adăugat de Eliana Doru
Votează! | Copiază!