Apă pe pietre
apă pe pietre trupul tresaltă,
rănită-s de goana vremilor mele,
prin sângele albastru curg dâre de lavă,
grăbitele gesturi coc în cenușă regrete.
aud tot mai greu în vacarmul comun
cădelnița timpului rostuind liniștit,
răbdător și solemnul ornic bătrân
ori clepsidra cu susurul ei aurit.
obsesii mărunte îmi macină viața,
în timpi se măsoară trăirile ei,
dar goana nebună n-alungă așteptarea
din care singurătatea își face temei.
poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
1 Marcellino [din public] a spus pe 7 august 2009: |
| Domnisoara Silvia, esti atat de trista! Un suflet atat de melancolic, plin de sensibilitate. O spun si versurile, si glasul tau. Bravo! |
2 Leonard Ancuta [utilizator înregistrat] a spus pe 19 septembrie 2010: |
| a pă pe pi asta nu e poetic deloc |
3 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 25 iulie 2012: |
| M-a impresionat poezia dvs.Este foarte frumoasă.Felicitări. |