Odată

prin crânguri de gânduri
cad frunze veştejite
în curte paşi târzii
nu'i nimeni să'i asculte
mai trece un an, se scurge în tăcere altul
ce viaţă de boem
să mor de dor şi apoi să pier
în pasul efemer al unui vers
un om iubea odată, o fată
plângea o apă în pridvor
în lac se scalda luna
tu coborai încet din univers
răsunau seara năluci prin cămară
paşii se pierdeau pe un drum
lovea în geam, ram după ram
plângeau în zare plopii
făpturi se rânduiau alene într-un gând
lacul secat, pescarii păşeau în depărtare
în mări pândeau ore târzii
eu sărutam o fată, încă o dată
tu renăşteai albă din lunci în noaptea iubirii de atunci

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!