O altfel de baladă
În frumoasa-mi țară încă se trăiește
După vechi tipare unde el, bărbatul
-'Și face singur legea, nimic nu-l oprește!
El e-acuzatorul, el și inculpatul!
Nu contează dacă ai copii o droaie
Și de la serviciu, vii epuizată
De nu-i ciorba caldă.. iar servești bătaie
De nu-i rufa-ntinsă, buza ți-e umflată!
Iar când duci gunoiul, seara după cină
(Să poți face teme cu cei mititei..)
Nu poți sta la vorbă cu nici o vecină
Că oricum pălmuța peste ochi ți-o iei!
Nu cumva să-ți scape că ești obosită
Cand el, plin de "Bachus" caută iubire
Că se știe.. asta tare-l mai irită
Și-ți refaci dantura.. când îți vii în fire!
Iar dacă bătaia nu-i suficientă
Să își verse oful moștenit prin genă
Te transformă iute intr-o pacientă
Conferindu-ți gratis "aura boemă"...
Cât despre pedeapsă.. cine să-l mai creadă?!..
Cât timp vezi spitalul.. el e mielușel
Cum te-ntorci acasă (parțial tratată)
Își reintră-n "drepturi"! Nimeni nu-i ca el!!!..
Eu n-aș avea milă de astfel de monștri
I-aș unge cu smoală, i-aș incinera
Dar se vede treaba că jurații noștri
Ca drept mulțumire, mă vor condamna!
poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.