Balada chibritului
Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universității,
Casă mare cu grilaj.
Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate...
Dar încolo avea tot:
Scări, balcoane, coridoare
Și, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.
Într-un rând, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud pași în urma mea.
Și-o ușoară siluetă
Îmi vorbi abia șoptit:
"-Dacă nu sunt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit?"
O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau...?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul și i-l dau.
Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în fața mea o ușă
Se deschide-ncetișor.
Și prin crăpătura ușii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
"-Domnule, n-ai un chibrit?"
Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Și mai urc înc-un etaj.
Când, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.
Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Și nimica nu-ndrăznesc!
N-aveam încă cunoștință:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soțul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aș fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.
Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză și jupon.
Ma oprește cu sfială:
"-De nu sunteți prea grăbit,
Mă iertați de indrazneală,
V-aș ruga...-Ce? -Un chibrit..."
Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:
"Am gasit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu știu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"
Când, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aștepta ca pe-un erou:
"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, ești nesuferit,
Sunt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."
Iar chibrit? Simți-i că-mi sare
Țandăra, curat pârjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sunt regie? Monopol?
De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu' să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre draci
- poezii despre întuneric
- poezii despre vorbire
- poezii despre universitate
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre soț
- poezii despre somn
- poezii despre păr blond
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.