Din păcate

Ne credem buni, cosmetizaţi în haină
Ce-am învăţat s-o ţesem din lumină
Dar înlăuntru suntem plini de vină
Şi urlă-n noi, păcatele, în taină.

Ne decorăm cu-o falsă aparenţă
Împrumutând a sfinţilor alură
Dar colcăim de patimi şi de ură,
Cronic bolnavi de-autosuficienţă.

Ne declarăm morali şi buni, pesemne,
Uitând că ne-am abrutizat fiinţa
De mult ce sugrumat-am conştiinţa
Ca nu cumva la bine sa ne-ndemne.

-Bărbaţi avizi de faimă şi putere
Cu mâini mânjite prea ades de sânge,
Nesăţioşi grămezi de bani a strânge,
Vi-s robi ai unor visuri efemere!

-Fiice ale Evei, drept ispravă,
Împletituri de păr şi giuvaere,
Purtând, dorind să provocaţi plăcere,
În jurul vostru răspândiţi otravă!

E-mpovărat de crimă universul,
Răzbat de pretutindeni alarmante,
Groteşti scenarii, note discordante,
Influenţându-i dizarmonic mersul.

Nu vreau prin vorbe-alese a vă place
Nici n-am să-nşir aceleaşi gânduri iară,
E înălţat acel ce se coboară
Şi moare spre-a trai etern, în pace.

Vă veţi trezi cândva oricum din starea
Ce va cuprins când goarna va să sune
Dar prea târziu atunci, de fapte bune
N-aveţi acum, ca dragostea, iertarea.

În schimbul vieţii, pretinzând favorul
Alegerii de-a fi ai nepăsării,
Rebeli, dedaţi mereu neascultării,
Voi va sfidaţi întruna Creatorul.

Când timpu-aceasta n-o mai aparţine
Nicicui, atunci veţi înţelege-odată,
Ca bogăţia bucuriei toată,
Sta-n biruinţa frângerii de sine.

poezie de Ionel Adrian Gugea (8 februarie 2018)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Votează! | Copiază!