La Cioran, până și finalul e paradoxal: sub perfuzii, pe un pat banal de spital, după ce o viață întreagă a îndemnat la sinucidere.
paradox aforistic de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în italiană.
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre viață, citate de Valeriu Butulescu despre viață, aforisme despre sfârșit, aforisme despre paradox, aforisme despre medicină sau aforisme despre Emil Cioran
1 dantsurcan [din public] a spus pe 2 august 2013: |
invidia invenineaza;ce cuvinte asemanatoare! |
2 Scurtu Sorin-Izvoras [din public] a spus pe 22 aprilie 2014: |
Tocmai am gasit un comentariu care afirma faptul ca trebuie sa ne ferim de persoanele ce iubesc sa se planga, sa-si planga, sa fie deplanse pentru starea lor nefericita, lipsa de intelegere a tertilor, nenoroc, ghinion, stare psihica precara etc etc etcccccccc.......! Asta inseamna ca el nu a avut un adversar atata de puternic spiritual, incat sa-l determine la actul final. Un criminal hipnotic! |
3 Agamiță [din public] a spus pe 22 aprilie 2014: |
pentru sinucidere e nevoie de mult curaj. Lui Cioran i-a lipsit. Sinucigașii sunt mici eroi. |
4 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 23 aprilie 2014: |
Eroii își dau viața pentru binele celor care sunt de partea sa (ca să încerc o formulare generică). Sinugicașul se gândește doar la sine, în niciun caz nu poate fi numit "erou". |
5 Agamiță [din public] a spus pe 23 aprilie 2014: |
Așa e. Eroii din Decembrie și-au dat viața pentru binele celor care erau de partea lor. Printre alții, pentru Dan Voiculescu, Clanul Becali, Radu Mazăre și toată baronimea îmbuibată a parveniților, hoților și evazioniștilor... Merită să fii erou în România? |
6 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 23 aprilie 2014: |
Da, merită să fii erou în România, nu pentru avantajele materiale ci în numele iubirii pentru glia în care te-ai născut și pentru energia ce ți-o dă această țară. |
7 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 23 aprilie 2014: |
Eroul își dă viața sau și-o riscă pentru un ideal. Că alții profită, e altă poveste. |
8 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 aprilie 2014: |
Sinucigașii sunt mici eroi? Ca să te sinucizi, ai nevoie de mult curaj? Sigur, sigur! De mult curaj!! De aceea ați început fraza cu literă mică? În sfârșit, s-a găsit pretextul declinării datoriei sociale! S-a descoperit insightul mult căutat, pentru motivația disonanței! Asta da, evoluție umană! Domnule, sinuciderii nu-i trebuie eroism! Nici mult curaj! Ci puțină depresie! Dar dumneavoastră, nu aveți cum să nu cunoașteți toate astea! În psihologie sinuciderea se regăsește ca prognostic prezumtiv, la multe dintre tulburările psihice! În psihologia judiciară, sinuciderea este trecută la fapte antisociale! Și e adevărat că, trăsăturile de caracter ale persoanelor labile suicidului, coincid cu tendințe egocentriste! Dar, nu sunt sigură dacă mai contează altruismul față de cei din jur, atâta timp cât el a eșuat în cazul celui sinucis! Cei din anturajul acestuia, cu ce și l-au demonstrat, dacă el s-a chitit pe gestul extrem? Care este argumenatul lor, de iubire?! Știu precis ce înseamnă, ca oamenii din jurul tău să nu-ți înțeleagă sufletul și să te acuze de neiubire, fiindcă jelești prea mult ființa pierdută! Acesta este egoism! Egoism garantat sută la sută! Nu sunt de acord întrutotul că sinuciașii sunt egoiști! Dar să fie elogiați ca eroi niște biete victime sacrilegiate, care n-au dreptul nici la cuvenita slujbă de iertare a păcatelor?! Și totuși, privarea de slujbă religioasă, nu este un paradox? Mă gândeam la criminalii care sunt aghezmuiți, miruiți, cădelnițați, tămâiați! Iar cei ajunși în pragul desperării, poate, chiar din cauza unui criminal care le-a luat ființa dragă (mama, copilașul, prietenul), nu au dreptul la rugăciunea iertării! Sigur, victima e vinovată, fiindcă n-a fost în stare să depășească trauma! În harababura aceastei lumi, cu legile sale inechitabile și libertățile sale inegale și bizare, cu indivizi reprobabili, care sunt făcuți pe milioane de calapoade, oamenii buni pot cădea ușor pradă desperării și decompensării! Mai ales când sunt privați de suport moral! Domnule, de-a lungul vieții, v-ați lovit vreodată, pe stradă, de un dezastru uman? Ex: un om făcut varză! Un om care, fără să fie băut, merge anapoda, cu gândurile pe alte tărâmuri! Probabil, îi veți fi zis (nervos, bine-nțeles): Pardon turmentatule, nu vezi pe unde mergi? Și poate, întâmplător (sau nu), peste câteva zile, când ați apăsat butonul power al telecomenzii, tocmai se anunță o ... sinucidere! N-are importanță (sau poate are) dar, presupun că, chiar fără să suspectați vreo legătură cu insignifiantul incident, vă întristați! Dar dacă ați afla că are legătură, cum ați reacționa? Oare, cum ar fi fost dacă, intuind în obiectul coliziunii invocate, un posibil sinucigaș, impactul asupra dumneavoastră, ar fi fost unul emoțional în loc de unul cotidian? Și, pus pe fapte cu adevărat eroice, să zicem, l-ați fi abordat așa, ca din întâmplare, cu un zâmbet jovial: Ei, ce mai faci? Parcă te-am mai văzut ...? Sau e simplă confuzie? Poate, omul turmentatat v-ar fi privit cu multă uimire! Poate, v-ar fi mulțumit sau, nu! Dar sigur, în sinea lui ar fi zis: Ce buni sunt oamenii! Iar eu ...! Auzim, adesea, remarci zeflemitoare: cutare e taciturn de când i s-a întâmplat ...., nu socializează, i s-au înecat corăbiile, parcă nu era așa de slab! Și .. cam atât! Ne mulțumim să constatăm, uneori, chiar să peiorăm! E o noblețe să fim caustici cu cel ce sufere? Deci, sinucidere before our eyes! Dar ... de ce să ne implicăm, când putem sta liniștiți, nu? Nu este un eroism să-ți iei propria viață! Dar e un gest de mare conștiință socială și de adevărată vitejie umană, s-o poți reclădi pe aceea a celui ajuns la capătul puterii! Dăruirea unui licăr de viață din propria inimă este dreptul însuși la port-iubire! Nu sunt de acord cu blasfemierea marelui Cioran! Persoanele cu temperament melancolic sunt superdependente de iubire și aleargă toată viața după o nălucă! Dar, hotărât lucru: n-o găsesc niciodată! Emil Cioran a avut un temperament melancolic, așa cum îi stă bine unui titan însetat de infinit .... Astfel de oameni nu pot accepta ca Dumnezeu să nu le dea ceea ce ei tânjesc sau, și mai rău, să le ia ceea ce iubesc! Așa că îi cer să-i ia și pe ei, îl roagă, îl imploră, se ceartă cu el! Dar nu se sinucid, nu fug de suferință! Aleg să se chinuie! Aleg să se chinuie și, bineînțeles, nefericirea le aduce, prin pierderea sănătății, ceea ce-și doresc! Există câteva exemple memorabile în istorie, demne de toată stima mea: B.P. Hașdeu pentru fiica sa-, George Coșbuc pentru fiul său- Tatiana Stepa de dragul bărbatului său- etc. N-am sesizat niciodată vreo urmă de bravură, la cuoscuții care și-au luat viața! Dar am văzut o jertfă în numele iubirii: Irinel Liciu, balerina primă a Operei Române! După moartea soțului, a celui ce a fost Ștefan Augustin Doinaș, Irinel s-a sinucis! Dar ea a fost femeie! O femeie adevărată, care a convertit iubirea, în crez! Cinste și onoare veșnică pentru eroismul ei! |
9 daniel stanciu [din public] a spus pe 24 aprilie 2014: |
Doamna, titanii sunt de obicei colerici. Sunt niste furiosi admirabili. Cioran n-a fost fost un melancolic, ci un nervos (conform tipologiei temperamentale a lui Berger). E drept ca non-activismul lui (ancestral as spune) ar putea fi considerat un simptom de melancolie. Cioran nu poate fi blasfemiat. Nu e o entitate sacra - nici macar in domeniul literaturii (in filosofie e aproape inexistent -un existentialist de mana a doua - made in Romania, un trairist cum spunea profesorul sau, Nae). Poate fi contestat, defaimat, luat la misto etc. Sinuciderile pot fi si eroice ( de ex. sepukul japonez presupune curaj, tarie de caracter, nu depresie stimata doamna).Martiriul e si el o forma de sinucidere, pe care psihologia (mai ales in ipostaza ei vulgara, anala- pishanaliza) o poate incadra in categoria maladiilor psihice. Asta nu ne impiedica sa n-ul consideram un gest de o moralitate veritabila, o proba de curaj. Sinucigasii isi curma viata fiindca apreciaza ca nu mai merita prelungita. Numai ca nu toti credasta fiindca au dat faliment financiar sau sentimental, ci fiindca, din punct de vedere moral fiinta spirituala e mai importanda decat cea biologica. Sa va exemplific. sa zicem ca ati avea un copl si ca v-arsechestra niste baieti rai care v-ar impune urmatoarea conditie: Ori va omorati copilul si veti fi eliberata, va sinucideti si s-ar putea ca progenitura sa supravietuiasca. Instinctul de conservare ar transa in favoarea dvs. Si totusi cate mame (nu purtatoare de mamele, ci mame) ar alege prima varianta? |
10 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 25 aprilie 2014: |
Nici o mamă normală nu și-ar omorî copilul! Ați ieșit din bârlog, domnule Daniel Stanciu? N-ați mai prestat de vreo lună (25 martie)! Adică de pa timpul nicovalei! Știu precis, de ce sinucigașii își curmă viața: din cauza unei rătăciri de moment! Nouăzecișinouă la sută dintre sinucigașii care au fost salvați la timp, s-au bucurat că s-au întors printre cei vii, și-au reconsiderat gestul și au găsit motive să-și reevalueze șansa la viața! Și n-au mai repetat niciodată experiența! Aveți un cui împotriva lui Cioran! De-aia ați scris n-ul în loc de nu-l? |