E firesc să te adâncești în tăcere
oricum cuvintele doar amplifică prăpastia
precum un ecou învârtit pe un zbor de erete
dar oricât ai crede în legi eterne
și teoreme îndoielnice
într-o zi vei plânge timpul
petrecut în fața unei table întunecate
de o mie de ori ștersă cu lacrimi
demonstrând doar pentru tine
o axiomă închisă într-o altă axiomă
știu că e firesc să te simți zdrobită
precum un coș de struguri roșii
într-un vas de stejar
în timp ce eu te sorb
ca pe un leac
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.