Lenea
Eu sunt Lenea!
Și-am venit la adunare
S-o reclam pe-o doamnă care
M-a făcut "Cucoană mare
Care n-are de måncare!"
Vai de mine! Ce rușine!
Ea să-și bată joc de mine!
A! Dar am uitat să spun
Că această doamnă care
Spală, calcă și gătește
Și... pe seama mea cârtește
Hărnicia se numește.
Vai de mine! Ce tupeu
Să îmi spună tot mereu
Să mă spăl, să mă-ngrijesc,
Părul să mi-l descâlcesc,
Rufele să le cârpesc;
Să gătesc și să fac patul,
Să învăț și să șterg praful.
Recunosc! Am dezordine-n sertare
Și nu știu să fac mâncare!
Casa-i neaerisită!
N-am deschis geamul de muuult...
Că nu vreau ca să strănut.
Rochia mi-e șifonată,
Nasturele a căzut,
Tivul iar s-a desfăcut...
Doamne, câte-am de făcut!
Și, tot doamna cu pricina
A venit ieri, bat-o vina,
Să-mi spună că eu n-am minte
Și-s săracă și-n cuvinte,
Că nu-mi place să citesc,
Să creez, să studiez...
Eu?! Ce să citesc? Pe cine?
Intrigată-s vai de mine!
Eu sunt Lenea! Nu oricine!
Mi-am luat un laptop nou
Ce gândește-n locul meu!
Dacă vreau un referat
Dau pe Google și-am scăpat!
Să m-apuc să mai gândesc
Și prin cărți să scotocesc...
Să citesc studii, memorii...
Ce-au făcut toți scriitorii...
"Ne-ai uitat de tot!"
Dintr-o carte prăfuită
Tot strigau de pe un raft
"Amintirile" lui Nică.
"Sunt la pagina 50,
într-o carte învechită
de pe răndul trei de sus;
de mă vei deschide-n grabă,
foarte multe am de spus!"
Striga Goe supărat
Că-i în seamă nebăgat.
Eu, în locul lui, vă spun,
Nici nu m-aș băga în seamă,
Că acum mulți ani,
Eu, Lenea, l-am supravegheat atent
De-a rămas și repetent!
N-am de gând ca să citesc,
Nu vreau să înnebunesc,
Mințile să le tocesc.
Mai bine umblu hai-hui,
Pe spinarea orișicui,
Bag zâzanie-ntre oameni
Și duc vorba-ncolo,-ncoace
C-ăla face și desface...
Sau stau toată ziulica
Mă ocup cu... mai nimica...
Stau pe capul tuturor
Și nu plec așa ușor.
Câteodată urlu... țip...
Nimeni nu-mi zice nimic.
Am și altă trăsătură-
cică-ar de de caracter-
Invidiez. Dar nu pe-oricine.
Doar pe cei ce au acasă
Numai bunătăți pe masă.
Gata! Nu mă mai analizez!
Vreau doar să concluzionez:
Eu sunt soră cu prostia,
Cerșetorul, săracia.
Cin'se ia cu mine bine
Pierde haina de pe sine.
Vreți de mine să scăpați?
Puneți mâna și-nvățați,
Unii pe-alții v-ajutați!
Ca furnica robotoți,
Doar un pic să v-odihniți!
Ignorați-mă pe mine
De vreți să vă meargă bine!
poezie de Alina Sorinela Didu din Călător în Lumea Versului (2 februarie 2015)
Adăugat de Alina Sorinela Didu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.