Calul şi căţeii

Cu strigăte intempestive,
Cumpărătorii de fier vechi
Trec, în căruţe primitive,
Prin cartierul meu străvechi

Presaţi pe caprele înguste –
De regulă mergând perechi –
Te-ntreabă, ca în vremi vetuste:
– Nu ai, boierule, fier vechi?

Deşi-s figuri obişnuite,
Stârnesc o stranie alarmă –
Din ascunzişuri tăinuite
Sar zeci de câini să facă larmă

Ce lege-a firii, ce instinct,
Trezeşte-n câini atâta ură
Când paşnic, tropăie distinct
Un biet căluţ, lângă bordură?

Adesea, doar o arătare –
Mic, costeliv şi subnutrit –
Trăgând cu greu povara mare
Ca pe-un blestem hain sortit...

De ce rup gardul câinii mei,
Urlând la tristul sac de oase –
C-un pic mai înăltuţ ca ei
Şi fără gesturi vrăjmăşoase?

E vreun păcat primordial,
Vreo ancestrală datorie –
Ce-i ţin pe câine şi pe cal
Într-o eternă duşmănie?

De-aceste chestii frământat
Încerc, cumva, să-i potolesc...
Dar mă opresc, ca săgetat
De-un gând aiurea, chiar grotesc!

Constat o mare-asemănare
Între spectacolul din stradă
Şi LUMEA-n care orişicare
Doar de nu vrea, nu va să vadă

Prăpastia care separă
Din veac, săracii şi bogaţii:
Flămânzii ce în spate-i cară
Pe-aleşi – sătuii, răsfăţaţii!

O încercare de MORALĂ

Sunt cai şi boi care trudesc
Din greu, ca să rezolve totul...
Dar latră-n jur şi-i beştelesc
Căţeii – cât îi ţine botul!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!