Rostul aceastei uși, într-o casă fără ziduri
nu am să înțeleg niciodată
de ce este această ușă
într-o casă fără ziduri -
și totuși, două camere
emulând dorințe timpurii
dorințe târzii.
ziduri transparente de aer
pe care îmi plimb palmele
miscate de impulsul tăcerii -
m-am născut necesar, da
într-o șoaptă de imagini
pictate de Grigorescu.
s-au încins, strigăte unite
trepte neprevăzute, da
pe Coloană Infinită -
coloană foarte verticală
a cerințelor mele
meditații... la Masa Tăcerii.
nu am să înțeleg niciodată
de ce este această ușă
într-o casă, ce nu o cunosc -
note foarte diferite,
da...
sunete melodice, variațiuni
de muzică astrală.
Ciprian Porumbescu
cântă la vioară, balada
cu zbateri de note, în mine
care mă scurg prin timp -
dintr-o cameră în alta
emulând dorințe timpurii
dorințe târzii.
ziduri transparente, metafore
între ele, o singură ușă
între două camere, doar două -
o ușă... eu, poetul tăcut
trecând prin ea, într-o secundă
scriind poezia vieții.
acum înțeleg, rostul ușii, da!
poezie de Vladimir Nichita (23 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Vladimir Nichita. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.