Plutesc...
Plutesc ca între două mări de apă:
Deasupra-mi cerul gol și legământul
De-a nu lăsa uitat așezământul
Schimbat pe-un vis ce dă ca să înceapă;
In jos, abia întrezărit, pământul,
Ca ochiul Biblic urmărind o sapă
Cu-acel ce singur îngrozit se-ngroapă
Fără să-și poata știi deznodământul.
Cu-atâtea amintiri desperecheate,
Dansând insidioase pe aripe,
Imi pare zborul o eternitate
Ce-ncepe-abia acum să se-n firipe,
Multiplicat prin sciziparitate,
Cu desecrarea fiecărei clipe.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre groază
- poezii despre apă
- poezii despre amintiri
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.