Unde începe dansul, unde se termină?
Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-și deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârșit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicație, nici felul în care-a fost educată.
Când dervișul rotitor își începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munții de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânța, oul, ideea,
care era și ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat și-atingând, cu gingășe, alt deget,
micuțul inel de logodnă
și-asta în vreme cel el se rotea,
un ulcior cu suflare
în praful grădinii!
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.