Limita ţipătului

Labirintul tăcerii

mă grăbeam să prind din urmă
trenul ultimei priviri
aruncată la voia întâmplării
printre gândurile mele chinuite
în iarba visului

Lanţul de lacrimi

doruri înnodate în acelaşi ADN
chipul umbrei descifrat
în raza sufletului
cu roua sărată
scobind obraz după obraz
chipurile mele
de tăcere

salcia cu lacrimile verzi

împletea răsucit
lunga bătaia clipei
murmurând inima pe foc
între litere sticlind
jăratec
curge descântec...
acelaşi ritm de versuri
cu carul din nori
trăgând
în ţeapa amintirilor
ochiul tău verde
de tăcere

şi atunci

mi-am făcut inima fagure
pentru ca visele tale
să aibă fineţea
puiului de lacrimă
dar tu,
vânător de buzunare
în pleoapa deschisă
de cuţitul clipei
hoinareai cu mierea cuvintelor
proaspăt ucisă sub paşi
dănţuind nebuneşte
spărgându-mi
toate cochiliile

undeva, se ascundea o tăcere...

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Votează! | Copiază!