Noapte iarăși se așterne
Noapte iarăși se așterne
Peste hăul sufletesc
Și-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbușesc.
Inima țintește-n taină
Spre o stea din centrul bolții
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorții.
Se deșiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.
Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Și păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...
Căci străluce, iată, în zare,
Taina sfintei dimineți
Și din Adevăr răsare
Strălucirea noii vieți!
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.