De ce?
Mamă, de ce m-ai născut om
și m-ai lăsat să rătăcesc
în tărâmul de ceață al iluziilor?
De ce m-ai adus în lume, mamă
și m-ai transformat din energie în carne și sânge
și m-ai făcut să gândesc?
Mi-ai dat ochi ca să nu pot vedea,
urechi ca să nu aud,
simțuri pentru a nu simți
și gură ca să mă pierd în cuvinte.
Aici nimic din ceea ce există
nu este ceea ce pare a fi!
Și te urăsc, mamă
că m-ai chemat din neant
ca să mă întrupezi în locul
unde fericirea nu înseamnă cunoaștere
și cunoașterea nu înseamnă mântuire.
Nenăscut să mă fi lăsat, mamă!
Și astăzi aș fi fost fericit.
poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cosmin Soames. [Vezi și următoarele:
- poezii despre fericire
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre urechi
- poezii despre sânge
- poezii despre simțuri
- poezii despre prezent
- poezii despre naștere
- poezii despre mântuire
- poezii despre mamă
1 COSMIN1111 [utilizator înregistrat] a spus pe 25 noiembrie 2010: |
| Stii la ce ma duce gandul, la un dialog intre Muza(mama) si bardul(omul), la poetul care intotdeauna isi plange existenta, un neajutorat intr-o lume necunoscuta. Un alt pasaj edifiant este cel care face referire la starea trairii poetice("ca sa ma intrupezi in locul/unde fericirea nu inseamna cunoastere"), precum Eminescu in corespondentele sale cu un membru al Junimii ii spunea ca"eu nu sunt fericit in timp ce scriu, in scrierile mele" Interesant poem atat din pc de vedere retoric dar si estetic. |
2 AdeSinica [din public] a spus pe 18 octombrie 2011: |
| ti am citit poeziile.nu sunt adepta lor, nu prea imi place sa citesc poezii pt ca nu imi plac dar mi s a parut geniala poezia asta |