Zgleamăn--Bogata de Jos

Zgleamăn Zgleamăn loc umbros
Cât de mult te-am străbătut
Păcând turma-n sus şi-n jos
Nicidecum nu pot să uit

Când cu tata pe păşune
Turma noastră o păşteam
Printre ierburi vii şi bune
Mic copil când eu eram

De la Ogrădeasa-n sus
Prin Zgleamăn ne întorceam
Privind cerul spre apus
Oile ni le hrăneam

Printre sutele de spini
Creştea iarba pe la umbră
Ochii tăi să ţi-i alini
Căci nimeni nu te conturbă

Tu erai de oi aproape
Răsuflarea le-o auzeai
Ca-ntr-un spic uşor de ape
Atenţie să le dai

Le priveam cum pasc alene
Cu ochii lor jucăuşi
Scumpe blânde-n orice vreme
Chiar şi pe lângă pănuşi

Toamna când era târzie
Zilele mai mici fiind
Şi păşunea mai pustie
Ne străriua-n ochi şi-n gând

Din Zglemăn vedeai departe
În jur tot ce te-nconjoară
Multe locuri minunate
Ca de pildă— bunăoară

Cetăţaua Vadului senină
Cum în faţa ta răsare
Într-o zi de vară plină
Cât de scumpă ea îţi pare

Acel deal ce se ridică
Ca un trunchi de piramidă
Când privirea pe ea-ţi pică
N-ai vrea ochii să se-nchidă

C-o-nălţime aşa frumoasă
Parcă-n faţă îţi zâmbeşte
Cu privirea ei aleasă
Inima mereu de-ţi creşte

Iar în stânga vezi Câţcăul
Peste Someş mai departe
Ce-ţi invită-n sine eul
Ca să ai în sine parte

Iar în dreapta de-ţi arunci
Cu nesaţ a ta privire
Sorbind văile adânci
Pe-o umbră de amintire

Vezi Armata cum se-ntinde
Cu iarbă şi cu păşuni
De privirea-ntreagă-ţi prinde
Ca-ntr-o cupă de căpşuni

De Ogrădeasa apoi mai sus
Peste dealuri e Bogata
Alte sate ca ea nu-s
Să îţi scalde-n sine faţa

Miresme în adiere
De căpşuni şi pere coapte
A privirii filiere
Îţi trezesc a minţii şoapte

Sat frumos azi din Ardeal
E Bogata mea de Jos
Ce ne oferă un pocal
De-amintiri din sine scos

Însă Zgleamănul rămâne
Cu-Ogrădeasa iar la rând
Nişte piscuri pentru mine
Ce străruie-n al meu gând

Ce hotare scumpe ai
Tu bogată şi frumosă
În Ardeal pe-al vremii strai
Unde-a fost a noastră casă

Cu privirea înspre cer
Zgleamănul iată rămâne
Îmbrăcat ca-ntr-un mister
Pentru mine o minune

Căci acolo luni în şir
Oile am păşunat
Culegând al vremii mir
Cât mie mi s-a-rătat

În viaţa de copil
Ce mi-a fost ca şi o floare
Păşind peste tot subtil
Căci un sens viaţa are

Mulţumesc Lui Dumnezeu
Căci asupra-mi a vegheat
M-a făcut copil al său
Şi viaţă El mi-a dat

Chiar dacă am fost departe
Şi de sat şi de-a mea casă
Eu cu tata aveam parte
De turma cea mai aleasă

Cu dânsul doar împreună
Păşteam oile din sat
Şi-ngrijeam frumoasă turmă
Nouă care ni s-a dat

Zgleamănul— adesea fiind
De noi şi oi străbătut
Veneau oile pe rând
Bucuroase la păscut

Norii ne înveşmântau
Uneori cu umbra lor
Iar oile ne urmau
Păscând toate ca în cor

Din Zgleamăn spre Dosu Răcii
Uneori ne îndreptam
Bătând firele potecii
Cu grijă ades călcam

Printre spini— tufe de mure
Adesea când am trecut
Lăsând gândul să mă fure
Cu ce-am fost şi ce-am avut

Rămânând Zgleamănu-n urmă
Sus pe deal iat-am sosit
În faţă mereu la turmă
Până când iat-am zărit

Şi Poienile şi Borta
Dosu Răcii şi Pietrosul
Pe când eu privindu-mi bota
Am făcut pe seriosul

Şi bota mea iar în vânt
Cu sete mi-o aruncam
Până când de pe pământ
Iar eu însumi mi-o luam

De vânt dusă mult în urmă
Căci vântu avea putere
Şi-o ducea mai înspre turmă
Pe sub ochi şi la vedere

Zgleamănul fiind aproape
Surâdea în floarea vremii
Ca un vis purtat de ape
În puterea înserării

De pe florile de vânt
Pe aripi de amintire
Eu privesc spre cerul sfânt
Ţi-aduc Doamne mulţumire

Căci pe acolo am umblat
Prin Zgleamăn pe la Halauă
Păşunea când am lăsat
Pe la Ogrădeasa-n rouă

Şi s-au dus acele clipe
Din a mea copilărie
Sub a vântului aripe
Viaţa aşa n-o să mai fie

Tata mama au plecat
Pentru veci şi-n veşnicie
Parcă singur m-au lăsat
Casa noastră e pustie

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!