Singurătate
Mi-e frig, iubite, mi-e frig,
ațâță focul pe vatră!
Topește-mi suferința,
sfarmă brațele reci
ce trupu-mi ating.
În suflet mă doare o rană,
văd universul arzând,
împovărat cu moarte
duce povara peste stânci.
Mă sfâșie lupii, degeaba te strig,
tăcerea-mi urlă în suflet,
fluturii albi se sting.
Mi-e somn, iubite, mi-e somn,
așterne-mi țărâna să dorm!
Sub ramuri de brad să plâng,
vioara-n suspine să-mi cânte,
durerea din mine să țipe.
Plecat-a vara, pleca-va și toamna,
în mine își face iarna cărare,
pe tâmplă-mi curge ninsoare,
pletele se schimbă-n culoare.
Mi-e stete, iubite, mi-e stete,
umple-mi ulciorul cu apă vie!
Deschide poarta spre absolut!
Sădește floarea vieții în genuni
să-nflorească iubirea-n adâncuri,
nepământești brațe să ne urce
dincolo de cer...
Izvodește din condei amarul,
corăbii se pierd în Bermude.
Mi-e dor, iubite, mi-e dor,
mi-e aripa frântă și nu pot să zbor,
am sufletul ascuns între himere,
îmi fac din amintiri scut.
Îngerii îmi ascultă tristețile,
îmi risipesc amarul din suflet,
sângele-mi amuțește-n artere,
mă simt închisă-ntr-un abis...
Mariana Petrache
22. 09. 2017
poezie de Mariana Petrache (22 septembrie 2017)
Adăugat de Mariana Petrache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.