Lacrima muntilor de sare...

de-as fi fost farâma de cer
mi-as fi ondulat ploile pana la tine
dar nu sunt asa ceva, nici macar vânt
sa pot crăpa cu glasu-mi mireasma
reavana a muntilor de sare
în schimb exist, monumentală uimire
în trup de om si în cămară de gând
vitreg cerului si amar muntelui
exist si ascult existenta prin mine
pulsând, cu clocot de lavă
cu plânset de iarbă
besmetic plin de cuvinte
pe care le indes, căluşe in gura tristeţii

... existând, doar pe tine te am
frumoasă mirosind a fuiori de zaibăr
intre noi o uimire
fă-ma să cred in iubire
contingentă scăpare
infinită blamare
... iar se scurg lacrimi amare
din muntii cu sare
dar eu nu stiu sa plang
cand am sa invat
o sa ma nasc ciclic
acum doar exist
un proscris...

agată-mi sufletul de iluzia ta
si poartă-mă in palate de ceaţă
sa nu mai am habar
sa te pot iubi
si sa te pot zidi
in perete de tacere macar...

ca sa te pot plange apoi
cu lacrimi amare
cu lacrimi din muntii cu sare...

poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!