Axa

m-am sprijinit îngândurat şi trist
de axa planetară, axa planetară
uimită de senzaţia că mai exist
scăpa-n rulmenţi surplus de arsă ceară

năfrămi magnetice-nnodate faustos
de axa planetară, axa planetară
le aşternea în căi lactee şi pe jos
ca pe-n covor, să calc, să nu mă doară

eu aşteptăm schimbări de pol la nord şi sud
de axa planetară, axa planetară
mă tot ruga să mai aştept să nu mă ud
în apele ce vor veni subit la scară

trezit din gânduri şi fantastice visări
de axa planetară, axa planetară
mă întorcea mereu cu faţa înspre zări
şi mă ruga să le mai las, să nu dispară

îmi savurăm trufia şi independenţa mea
de axa planetară. Axa planetară
sărită de pe fix indiferentă-şi caută
un punct de sprijin nou în era nucleară...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!