Goliciune lăuntrică
Rozele amantei în vază agonizează,
Ușor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebunește-n propriul neant negru și parfumat.
Durerea se târăște pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă și rece.
Chip arhiplin de tragedii și suflet de tinichea,
Sunt eu, același chin cu grai.
poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trandafiri
- poezii despre tragedie
- poezii despre suflet
- poezii despre roz
- poezii despre negru
- poezii despre durere
- poezii despre cafea
- poezii despre amantă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.