Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

NB.
Yuan Haowen mergea la Bingzhou pentru a participa la un examen imperial. Pe drum, a întâlnit un vânător care i-a mărturisit că tocmai ucisese o gâscă sălbatică, iar partenerul ei a făcut rotocoale în jurul locului unde zăcea aceasta, chemându-şi tânguitor tovarăşa pentru ca, într-un final, să se sinucidă plonjând pe pământ. Auzind întâmplarea, poetul impresionat a îngropat perechea de gâşte lângă râul Fen şi a numit locul "Mormântul Gâştei sălbatice", compunând totodată acest poem.

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!