Ninge
Mă cheamă...
aud cum mă strigă...
privesc în întuneric
și mă-mpiedic de ecou...
Mi-e dor...
înălțimile mă strâng
în brațe - cu sălbăticie,
ramuri de copaci muribunzi.
Și totuși simt cum mă
atrage și mă sufocă
un gând în depărtare,
dar e-ntrecut
Simt...
și atunci cutreier albe coridoare
de stânci învolburate
adânci, înalte.
Între val și pisc
către întunericul de liniște
numai o stea s-a aprins
de coada ochilor,
odihnindu-i...
Și... a nins!
poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihaela Tălpău. [Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre ninsoare
- poezii despre stânci
- poezii despre ochi
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.