Îţi scriu din spital

Sunt un pasager temporar
printre fiinţe degradate fizic,
printre suferinzi consacraţi,
cu boli trenante în recidivă,
apăsat de izolare
şi de resemnare degenerată în indiferenţă.
Entuziasmul mi-e strunit,
conservând un vag sprijin,
cu perspective sumbre.
Sunt posedat
de eroziunea forţei subtile
a revelaţiei medicamentoase
ce-mi spală sufletul
de mâlul suferinţei şi de păcatul făgăduinţei,
proiectând o viaţă numai lumină şi încântare.
Semne vizibile de angoasă,
trupuri omeneşti schirnave,
chestiuni încâlcite,
manipulatori de idei sofisticate,
raţionamente false
zdruncinate de-o exagerare optimistă,
adevăr consternant,
repulsie, dezgust,
vinovăţie absurdă,
complicitate jignitoare,
vulnerabilitate surprinzătoare,
dezordine ignorată,
bunătate dezinteresată,
orgolii frapante
– îndelunga perspectivă a epavelor în derivă... –
(apă de ploaie).
Mângâiat de tristeţea pură a unui sunet sfios
– plâns lin –
persistent ca o replică de zădărnicie şi absurd
la argumentul de suferind,
îmi fac titlu de glorie din condiţia de fiinţă fragilă.
Angajat bijutier al durerii,
suport stâlciri şi urâţiri
sărăcite şi încâlcite,
simple şi expresive,
spre anihilarea unui spirit
amputat de armonii neizbutite,
prefigurat şi nădăjduit,
cu rădăcini în fantasme.
Sceptic-optimist
(iată!)
cu obsesia abandonată...

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!