Tu stii...
Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm și-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,
mi-am dat voie să alerg desculță
după pașii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,
tu știi,
nu mi-aș lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aștepta sfioși să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.
așa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilități banale,
am să te caut în aceeași mare
în care mi-ai sedus mâinile și gleznele,
știu că te voi găsi,
mi-am agățat un umăr de aripa
unui fluture din care ți-ai luat culoarea
stiu sigur că ești,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.
Tu știi că nu mori niciodată.
poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioana Bolba. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.