Iubirea, două anotimpuri
Diadela, prea frumoasă,
Nimfa verii ș-a mea muză,
Nici de te-aș simți pe buză...
Ești un vis cu văl de pânză.
Cum nu m-ar lăsa credința
Să te fur din lumea toată,
Eu mi-aș da singur sentința
Să te văd liberă-n soartă.
Ș-o să te știu lăcrimoasă,
Zeii toți vor plănge-n mine...
Va trebui să-mi caut casă
Mult prea departe de tine!
Tu-ți vei naște altă stea...
Strălucești în toate cele!
N-ai cunoaște iarna grea
Din amurgul minții mele.
poezie de Silviu-Gabriel Obreja (4 iulie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.