Numai pietrele mor frumos
De ce sa ne ingroape, de ce sa ne arda?
Parasita de suflet,
Despartita de cer, intinsa la orizontala,
Carnea noastra nu stie sa dispara discret.
Ce mai ramane din noi devine umila hrana
Pentru bacterii si alte vietuitoare primitive
Care ne devoreaza incet, prea incet.
Parasita de suflet, carnea noastra
Se descompune incomplet,
Ca florile in glastra: mirositor si abject.
Orgolii, orgolii, orgolii...
De ce am merita sa fim mai presus
Ca florile sau ca alte vietuitoare sub soare?
Numai pietrele mor frumos
Si uneori copacii -
In picioare.
poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marina Samoilă. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.