Suprema aşteptare

Cu mine-am plecat în singurătatea mea aleasă
Şi-n mine îi port calzi, pereţii vechi care m-apasă,
Şi vrăjmaşa tăcere care-şi vântură oasele,
Ori tigva rânjind tacit, ce îşi zornăie coasele

Sub paşii mei zac înzăpezite iluziile,
Îmbătrânesc în braţul ostenit perfuziile.
Să-i iert, mă aşteaptă toţi sorţii ce mă abuzară,
La geam aşteaptă moartea inutil ereditară.

Dar insomniile m-aşteaptă cu o noimă nouă,
Destinul cosmic m-mparte anticipat în două:
Jumătate suspin acasă la noi în grădină,
Jumătate înfrânt de dor într-o lume străină.

poezie de Stelian Platon (22 mai 2017)
Adăugat de Stelian Platon
Votează! | Copiază!