Minunata Ina Polek
Minunata Ina Polek
Îi plăcea să stea la fereastră,
Elegant, picior peste picior
Zâmbind propriilor gânduri.
Minunata Ina Polek
Era cunoscută în oraș ca o fată hippi,
Mirosea a geranium, a marihuana
Și a vise imposibil de distrus.
Minunata Ina Polek
Ieșea adesea din casă,
Se întorcea dimineața și iar ieșea.
Absențele ei se prelungeau, uneori,
Dar tatăl și fiica ei se descurcau.
Fiica se temea tot timpul pentru mamă,
Ca nu cumva vreun iresponsabil și prost
să o rănească.
Atunci, copilărește se ruga la doi Dumnezei
La cel evreiesc și la cel tătar:
Aveți grijă ca mama să nu pățească vreun rău.
Numai că fiica fusese un episod
În viața Inei Polek,
Care o dată a plecat pentru totdeauna,
Iar fetița a început tot mai des
Să privească spre ferestrele altor case.
În una dintre ele Ina Polek
Zâmbea propriilor gânduri.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!
Yorick [din public] a spus pe 27 mai 2017: |
Sunt(em) de părere că MINUNATA ar fi trebuit să fie între ghilimele. Sau între gratii. Nu (h)eroină de poem.
Dar poate că noi, ne-minunații iresponsabili și proști, nu mai zâmbim corect propriilor gânduri morale și estetice.
Poate că sistemele noastre de referință sunt defecte sau expirate. Cine mai știe? Tatăl? Fiica? |
Agamemnon [din public] a spus pe 28 mai 2017: |
Ghilimelele se pun
când se vrea a fi semnalat
un sens figurat.
Ca respectiva expresie
să nu fie percepută
textual,
la propriu.
În poezie
predomină sensul figurat.
Într-o carte de poezie
am consuma munți de ghilimele.
Tendința
în poezia modernă
este să se renunțe
în general la punctuație.
Nu se mai pun nici virgule,
darmite ghilimele.
Ar trebui văzut originalul.
M-aș mira să fie cu ghilimele.
Eu înțeleg că era
minunat de frumoasă.
Credeți că numai oamenii urâți
se droghează? |
Yorick [din public] a spus pe 29 mai 2017: |
Nu pot să cred, My Sir, că nu m-ați înțeles!
бірақ, әрине, că propuneam distinsei audiențe visuale un sens figurativ; mai precis, unul peiorativ.
Adică o minunată, nu minunată.
Pe la noi, pe la țărănoaia, când i te adresezi astfel uneia care unantruna șade și cujetă numa, membru inferior peste membru inferior, în fața ferestrei proprii sau de căpătat, cu fiică la activ și tatăl, probabil la pasiv, nu-i a bună!
Pe de altă gâscă-n altă traistă, nici nu mă-ndoiesc că minunata putea fi și minunată. Depinde de cine
și din ce unghi obtuz ar miji ochii spre fereastra buclucașă.
De-ar fi una cu ancadramente rococo, cristal premium și transperante suficient de transparente, jos clopul! |
Agamemnon [din public] a spus pe 29 mai 2017: |
Am început să nu ne mai înțelegem,
de-o vreme.
În poezie nu găsiți ghilimele.
Nici măcar în fabule, care țin mai mult de genul epic:
"Îi spuse Mielușelul acelui Lup zbârlit! scrie La Fontaine.
După logica Dv. trebuia scris: îi "spuse" Mielușelul...
Că pe la noi, pe la țărănoaia mieii behăie, nu vorbesc...
Minunat este un adjectiv, ca și frumos.
El se poate substantiva, la vocativ, și nu numai: frumoaso! minunato!
Limbajul poetic e mult mai flexibil și mai inventiv
decât s-ar putea crede la prima vedere... |
daniel stanciu [din public] a spus pe 29 mai 2017: |
Ghilimelele nu marcheaza intelesul figurat, ci sensul opus al unei vocabule. Daca spun X este cult (inteligent, diligent) intre ghilimele, sensul cuvantului cult (scl) nu e metaforic, ci rasturnat (si cat se poate de anodin, de nepoetic). Cei care folosesc explicit ghilimelele in comunicare (servindu-se de degetelele transformate in clestisori de crab) tradeaza o incapacitate de a comunica aluziv. Ei nu pot ticlui o ironie, daramite o poezie....
De asemenea, ghilimelele servesc adesea la citarea celor rostite de un cutarica. Acest uzaj al "semnelor citarii" poate fi intalnit si in marele mestesug (sau betesug) al stihuirii.
Dl Yorick a facut un joc de cuvinte (a pune intre ghilimele, intre gratii, intre ) cat se poate de nevinovat si de transparent, pe care mister Gargamel l-a interpretat la propriu. A pune intre ghilimele era doar un pretext... Textul lui Gargamel este rezultatul unei neintelegeri vadite, un hiper-text care rateaza contextul. |
daniel stanciu [din public] a spus pe 29 mai 2017: |
Erata: a pune o minunata intre ghilimele, intre (de fapt, dupa) gratii, intre parantezele membrelor inferioare, intre doua (gorile masculine) sa n-o ploua etc. |
Yorick [din public] a spus pe 29 mai 2017: |
Maestre Aga,
Nici a doua oară nu ați sesizat că eu nu aveam și nu am, în continuare, pretenția ca doamna poetesă s-o pună între ghilimele pe minunata în textul poeziei domniei sale? Precum nici între gratii (la care făceam, așijderea, referință în cel dintâi com) sunt convins că n-o s-o pună.
Dar, dacă mușchii-i ar voi-o, ar putea liniștită s-o pună între orice, nu există nicio regulă care să interzică folosirea vreunei forme de punctuație în nicio specie literară. Deci nici în poezie, fie ea modernă sau (oricât de) clasică și oricât de mult ne-ar place, unora sau altora, să facem reguli/regula, pe ici pe colo. Nici măcar vreo recomandare, sugestie sau aluzie nu știu să existe, referitor la așa ceva.
Pentru că sunteți atât de categoric în restricția cu ghilimelele, pot să vă aduc la bună știință că există o droaie de poeți, poezii, fabule, epigrame, parodii etc. în care se folosesc, adesea, simpaticele semne. Dacă vă permiteți să (re)dedicați niscaiva timp studiului poeziei de toate neamurile, o să-mi dați, iar, dreptate. Nu că ași avea nevoie...
Maestre Don,
De ce nu între gratii? La uși și la ferestre (de regulă nu sunt coliniare). |