Semn

nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roşii, un blitz defect
şi câteva dâre de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ţi mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristeţea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile şi pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii şi devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânşi, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile şi poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte şi n-am chef de nimic
las uşile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în aşternuturi
nu ţi-am spus, ştiu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învăţat
dar mi-e frig, ţin mâinile împreunate

mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aş putea să fiu o soţie bună
amanta perfectă
aş putea să fiu copil, o altă mamă
aş putea să fiu a ta în fiecare noapte
aş putea să nu mai scriu nimic
acum
şi cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrăţişez cu toată dragostea
fără să ştiu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!