Demolare

E-un scrâşnet din hala cât blocul de înaltă,
Cu ziduri din sticlă în culori murdărite,
Uitate să zacă de timp, lăsat baltă...
Ce-oadată zvâcnea, de la braţe înnegrite.

Un pod-macara, ca un boa imens,
Stă tot nemişcat lângă zidul din capăt
Şi-i singura pată zglobie intens,
De-un galben, ca cheia imensă de-un lacăt.

E totul pustiu, nu-s nici urmă de paşi
Prin curtea întinsă, ce-odat' fremăta
De sute, chiar mii, plecaţi toţi, nişte laşi,
Pe la case să stea, poate munca-or uita.

Dar zgomot ca tunet străbate împrejurul
Şi vechi salopete, de albastru închis
-Câteva, lângă o volă şi-un tir, lângă murul
Deschis- se agită să-şi ia... ce-i promis...

... Se aruncă, din cupă, cu gând suicid,
Vechi strunguri şi freze, în metal vestiare.
O presă, cât casa, planşeu lasă vid...
E-o morgă sinistră din moartele fiare!

Şi larmă succede în aceeaşi cadenţă
Rupând, ca pe organe, din corpul uzinei,
Ce stă neclintită, cu gându-n demenţă,
Că nu înţelege pedeapsa... A cui-i vinii?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!