Prescrisa
Sunt prescrisă pentru viața cu lacrimi și zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.
Și când iubesc în mai multe finaluri reușesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roșu.
Ca să cad doar între cer și Pământ.
De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greșește,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubește fără să fii iubit,
Cum se iubește și să fii iubit
Cum se regăsește iubirea renunțând la rețeta colorată a sinelui.
poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.