Îmi ştiu soarta

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Pe un cântec de Vîsoţkii
Sufletul mi-l torn din plin:
Triştii, veselii – cu toţii
Hai, muşcaţi versul senin.
Hai, fricosule, ce stai
Pe coada vremii ca un scai,
Cu trupul tot batjocorit –
Eşti încă viu sau ai murit?

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Reuşesc să văd păgânii
Grămădiţi la gura pâinii,
De surâde hrinca, îndată
Ei găsesc că-i vinovată
Chiar de e puhavă şi albă,
Şi-i din grâu de roadă nouă –
Ei socot mireasma-i slabă
Şi-o înjunghie în două...
S-arunci spiritul la câini?!
Stă flămând poporul ţării
Şi-i urăşte pe "stăpâni".
Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Resping slava totdeauna,
Nu zic de nenorociri –

Omeneşte muşcă Luna
Predispusă la uimiri.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!