fotografii mișcate tare
distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i pășesc pe muchii
între parabole și instincte
iau cu mine frânte
traiectorii
văd țărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu știu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul și nu știu
nu știu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră
distorsiunilor!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre instinct, poezii despre fotografie, poezii despre cuvinte, poezii despre chimie sau poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.