Călătoria
Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul și mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a înghețat ca apa.
Dacă eram mai atent trăiam veșnic
În zadar lipesc cioburile vieții de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.
Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viața iubește tortura sufletului.
Starea mea tristă de fericire izbucnește
Timpul infinitatea și nemurirea o iubește,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranțe când tu vise ai aprins.
Bucurați-vă că suntem toți muritori
Când știi că totul moare nimic nu-ți mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferința e nemuritoare și ea.
Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toți ajungem odată la linia de final
Păsuiți viața ca furnica nu ca un cal.
poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.