Mea culpa
rezemată de raft în coloane de gânduri
pare că nu are nimic a-ți mai spune
îi ling mâna întinsă peste silabe și rânduri
privind-o, mă plictisește, plină de spume.
aidoma unei ființe mă salută în prag
deși, uneori, cuvintele-i sunt moarte
trec prin inima ei cirezi de iluzii
tulbură lumi nevăzute, deșarte.
discutând cu ea, trece ca întâmplare erotică
nebună cum e, face semne care mă sperie
are momente când devine simpatică
într-un timp destinat, se crede chiar glorie.
culcată pe albul încinselor pagini
scuipată, etern, cu o ploaie de semne
rămâne cu buza, umflată, pe margini
coridă învinsă-n bătaia cu perne.
se zbate în cerc, se agită, râzând de pătrate
într-o sferă lipsită de armonie
am s-o omor, îi iau titlul lipsit de carate
șchioapătă, proasta, în monotonie.
cine e asta, întreabă o chelie?
îmblânzită, răspund: e a mea poezie!
s-o crezi tu, fraiero, se aude un glas
e o varză-mbrăcată în fantezie!
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Elena Toma. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
- poezii despre prostie
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.