Nu te voi găsi Ilia-Silvia
Ochiul meu, fluture transparent,
plutește în lungul fluviului,
te caută în oranjul din ora netedă a după-amiezei, în gestul
scurt
al sălciei, în aer,
traiectorie aripilor fragile,
în șoapta rătăcind de secole, căutând
urechea ta de fecioară, mistuită în muzica dintâi din izvorul cerului.
Nu se știe niciodată adâncimea
singurătății
citeam printre liniile palmei tale unduind,
în unica noastră atingere, atunci
când tu presărai, fără ca eu să știu, în mustirea sângelui,
miracolul mâinilor goale,
din care, în toate nașterile mele succesive, m-am nutrit.
Nu te voi găsi!
Nodul dezamăgirii, uscat mă strânge, plâng, am înțeles:
Se pierde o singură dată,
cu adevărat.
Sufletul se dilată apoi, cu imitații mărunte
și dense.
Ochiul meu se scufundă, dizolvându-se în căutare,
explodând în adânc, în mii de ochi minusculi,
mii de fluturi transparenți.
Nu te voi găsi, Ilia-Silvia
nu te voi găsi
din mână îmi cade lira,
se pierde în fluviu.
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.