A doua moarte

Ziua se înclina pe un plan mobil,
vidanjorii se odihneau după schimburile de noapte,
citeau reviste porno, singurătatea era subţire,
o femeie -zdrahon îi pândea după copaci,
unul lipsea, un băiat simpatic, îi murise soţia,
oamenii se pregăteau de sărbătoare,
totul se albise în cinstea ei,
râul curgea leneş ca timpul în închisoare,
malul era galben, un lut alunecos te trăgea spre adâncuri.
De-a lungul cheiului o umbră trecu
anunţănd a doua moarte. Cine, cine?
O întrebare în mintea fiecăruia.
Oraşul exprima durere, fără explicaţii.
Ofelia plutea spre infinit, urmată de peşti mici, argintii.
Murea împăratul Orientului.
Dar ce le păsa celor din Nord?
Jurnalistul Hamlet căuta un amator de interviuri.
Nimeni nu-i răpundea la salut, o încrâncenare din partea localnicilor,
de ce? A doua moarte era cea adevărată.
Vântul mătura frunzele, toţi aşteptau ceva.
Magul de la Răsărit trăgea să moară.
Apoi va veni primăvara, cântecele florilor
şi zburătoarelor vor acoperi orice urmă de nefericire.

**************************************************
O doamnă veni din concediu,
deschise uşa, mirosea a mare,
un delfin strătea pe fotoliu,
discuta la telefon cu un semen de al lui,
un vânzător ajunse pe Lună,
totul era identic cu ambianţa de pe Pământ,
exact ca în oglindă, toţi mâncau tuna,
unii zic ton, de bonton,
Giodanp Bruno urca pe deasupra flăcărilor,
nu era de râs, asta poate păţi oricine
vorbeşte la ore, Fabricius aduse o stea,
sora lui se călugări de invidie,
ea născuse-n privat doi copii.

******************************
P‎ăsări mecanice treceau pe cer,
cauţi o maimuţă, dai de Voltaire,
nici vorbă de oameni, un singur pom,
e agăţat un flacon de Lancomme,
trec Cyranoii călări pe creion,
cei de pe urmă vor fi şi mai rău,
cei ce-s în faţă ajung la bulău,
preafericiţii se-neacă la mal,
cea mai frumoasă iubire-i pe cal,
supă de arpacaş îmi dai mie?
Numai incaşii mâncă piftie,
Vrei un cuier cu coarne de ţap?
Ştiu cum e groapa, dar am să scap,
ia o gamelă, neamule, ia,
cântă o gamă în nota fa,
ţap cenuşiu ai visat, ai noroc,
creierul ţine-l mereu în breloc,
am o frânghie, am scăunel,
vine diavolul de Marmontel.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!